2 Followers
2 Following
VanillaMoon

Vanilla Moon

If you are an author and you want me to review your book, check this page: http://vanillamoonblog.com/ask-for-a-review/

Currently reading

Fairy Tales from the Brothers Grimm: A New English Version
Philip Pullman, Jacob Grimm
Pure Dead Magic
Debi Gliori
The Magic Toyshop - Angela Carter Melanie are cincisprezece ani, vârsta la care nu e nici copilă, nici adolescentă. De ea şi de fraţii ei, Jonathon şi Victoria, are grijă doamna Rundle, bona lor, împreună cu pisica ei. Părinţii lor muncesc în străinătate pentru ca aceştia să se bucure de toate luxurile vremii respective (nu e specificat în carte, însă bănuiesc că e vorba de anii ’60) de la săpunuri parfumate şi şampon până la simpla hârtie igienică. Într-o noapte în care nu poate dormi, Melanie intră în camera părinţilor ei şi îmbracă rochia de mireasă a mamei sale, ieşind mai apoi în grădină şi sfârşind prin a distruge complet rochia printr-o serie de accidente nefericite. Imediat după acest eveniment, părinţii Melaniei mor, ea învinuindu-se pe sine pentru această nenorocire, fiindcă a profanat rochia. Deoarece părinţii lor nu au pus niciun ban deoparte, Melanie şi fraţii ei sunt nevoiţi să locuiască cu unchiul Philip, un păpuşar tiranic, în Londra. Acolo, tânăra îi va cunoaşte pe Margaret, soţia unchiului ei, şi Francie şi Finn, fraţii acesteia. Melanie e şocată de cât de murdari sunt aceştia, dar mai ales de mizeria în care trăiesc. Pe lângă că trebuie să se obişnuiască să trăiască fără luxul de dinainte şi să se adapteze unui nou stil de viaţă, Melanie începe să devină o femeie, să se maturizeze şi să se îndrăgostească. Este fascinată de cei trei fraţi, Margaret, Francie şi Finn, şi îşi doreşte să se integreze în grupul acestora, conştientă că unchiul Philip îi este duşman, căci simpla lui prezenţă crează o atmosferă tristă.Magazinul magic de jucării este o poveste realistă, plină de surprize, originală, tulburătoare, şocantă, dar totodată fascinantă. Este o carte pe care, sincer vă spun, nu am putut să o las din mână. Pentru mine a fost totodată şi o lecţie de viaţă, şi încă o dovadă că o carte nu trebuie judecată după copertă.La toate acestea, adaug faptul că mi-a fost dăruită de ziua mea de o persoană deosebită, iubitul meu, acest lucru contribuind şi el la entuziasmul pe care îl am acum scriind despre această carte. O recomand oricui.