Vanilla Moon

M-am îndrăgostit de seria “Temeraire” a lui Naomi Novik şi de stilul autoarei încă de la primul volum, “Dragonul Majestăţii Sale”. De aceea, mă doare inima să îi dau doar patru flori de vanilie de cinci, însă vreau să fiu corectă cu mine însămi şi cu cititorii mei.După aflarea rasei din care Temeraire face parte, o rasă extrem de rară, este de la sine înţeles că Împăratul Chinei nu va renunţa atât de uşor la dragonul destinat iniţial lui Napoleon Bonaparte. Întrebarea care se ridică e: de ce ar fi renunţat la ou de la bun început? Răspunsul îl vor afla Laurence şi camarazii lui în China, unde sunt nevoiţi să călătorească din pricina imposibilităţii aviatorului de a se despărţi de dragonul său (şi a dragonului de el). Lunga călătorie pe mare ocupă mai mult de jumătate din roman şi, oricât de încărcată de aventuri se dovedeşte, am simţit dorul interacţiunilor dintre Temeraire şi ceilalţi dragoni (rămaşi, fireşte, în Anglia). Şi ceea ce ar fi trebuit să fie mai important şi mai bine dezvoltat, exact timpul petrecut în China, este parcă grăbit şi insuficient.Bătăliile de proporţii epice nu lipsesc nici din acest al doilea roman al seriei, chiar dacă se regăsesc într-o formă mai diferită. Avem parte de trei porţii sănătoase de lupte, una mai grandioasă şi mai crâncenă decât cealaltă. Iubitoare a culturii asiatice cum sunt, m-am delectat de prezenţa chinezilor pe vasul transportor de dragoni (pe care din nu ştiu ce pricină nu mi l-am putut imagina oricât am încercat), dar mai ales de perioada pe care eroii noştri o petrec în China, unde descoperă maniera lor unică de a convieţui cu numeroşii dragoni, care se bucură de o libertate necunoscută lui Temeraire şi a dragonilor englezi. Comploturile chinezilor sunt clare de la început, însă nu se clarifică exact cine şi ce plănuieşte decât spre final, când totul se rezolvă mai mult sau mai puţin, cu bine.Ceea ce m-a îndurerat într-un fel, fără însă a-mi strica plăcerea lecturii, este felul în care se maturizează Temeraire. Se pune accentul pe faptul că dragonul începe să înţeleagă anumite lucruri şi, cum e normal, să-i displacă lipsa libertăţii şi faptul că trebuie să se supună Guvernului Britanic, aşa cum chiar el afirmă acest aspect la un moment dat. Partea şi mai neplăcută este aceea că el se depărtează, dacă pot spune aşa, de Laurence. Dragonul şi căpitanul oscilează între perioade de afecţiune şi perioade de gelozie sau răceală pe parcursul cărţii. Cu toate acestea, legătura dintre ei supravieţuieşte, aşa cum e de aşteptat, orice obstacole, însă cred că mi-ar fi plăcut să văd aceeaşi relaţie de apropiere dintre cei doi ca în primul roman. Finalul este neaşteptat şi lasă loc unei continuări cu un potenţial de proporţii colosale.Eu recomand din toată inima această serie tuturor iubitorilor de Fantasy.